Armata rusească a detectat aparatul de zbor RC-135 care aparținea Forțelor Aeriene Americane, duminică, potrivit comunitatului transmis de ministrul rus al apărării.
Echipajul american nu a furnizat nicio informație către controlorii de trafic aerian din regiune cu privire la zborul său, deși zbura la aceeași altitudine ca și zborurile regulate de aviație civilă.
Cel puțin două avioane de pasageri aparținând unor companii aeriene europene importante au fost puse în pericol atunci aceasta a survolat deasupra Mării Japoniei, a transmis agenția de presă Interfax.
Controlorii de trafic aerian ruși au trebuit să schimbe imediat traiectoria de zbor a unui KLM Boeing-777, care a plecat din Japonia spre Olanda.