Anunţul a fost postat în cursul nopţii de luni spre marţi, iar potrivit acestuia, un bărbat în vârstă de 40 de ani, pe nume Barbu Ştefan Valentin, este dat dispărut, fiind căutat la acest moment, conform news.ro.
Este a patra persoană dată dispărută în acest moment, după ce, tot prin pagina de Facebook SOS Nice, a fost căutată o familie, soţ, soţie şi copil minor. Femeia şi copilul au fost găsiţi în spitale din Nisa, însă bărbatul - Cristian Coman, în vârstă de 34 de ani, este în continuare căutat.
Luni, pe aceeaşi pagină de Facebook au apărut informaţii despre un alt cuplu dat dispărut. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani - Alexandru Goldan - şi prietena sa, Elena, în vârstă de 31 de ani.
În cazul celor doi, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informat că până în prezent nu au fost primite solicitări telefonice sau prin e-mail cu privire la persoanele menţionate.
"Conform instrucţiunilor Celulei de Criza a MAE, Ambasada României la Paris a solicitat asistenţa specifică autorităţilor franceze competente. Verificările cu privire la aceste persoane sunt în curs", preciza MAE într-un comunicat de presă transmis luni după-amiază.
Ulterior, ministerul român de Externe a revenit cu precizări: "În continuarea informațiilor transmise de MAE, precizăm că informațiile vehiculate ieri pe mediile de socializare privind dispariția a doi cetățeni români în urma atacului de la Nisa nu se confirmă. În urma demersurilor efectuate de reprezentanții Ambasadei României la Paris rezultă că cei doi cetățeni români nu se aflau în zona respectivă la momentul producerii atacului și nu figurează în evidențele autorităților franceze printre victimele atentatului. În ceea ce privește semnalarea din cursul zilei de astăzi privind un alt cetățean român dispărut, menționăm că se întreprind verificări, însă până în prezent nu au fost înregistrate solicitări cu privirea la situația sa în urma atacului de la Nisa."
Pe pagina de Facebook SOS Nice au fost postate, încă de joi, imagini cu persoane care încă sunt dispărute, în urma atentatului.