La un an după prăbuşirea economică a Islandei, în urma crizei financiare, McDonald's a anunţat că îşi ia bagajele şi părăseşte micul stat insular, potrivit MBL.is.
Evenimentul a avut loc în 2009 şi, în ultima zi, islandezul Hjörtur Smárason a cumpărat ultimul burger din ţară. Cu cartofi prăjiţi.
Omul nu s-a grăbit să îl mănânce. De fapt, nu s-a grăbit deloc. El a decis să păstreze burgerul pentru a vedea dacă, aşa cum se spune, produsul îşi va menţine aspectul neschimbat.
După trei ani de zile, burgerul a rămas aproape la fel - carnea s-a decolorat, dar foarte puţin - aşa că Hjörtur Smárason a decis să îl doneze Muzeului Naţional din Islanda.
Recent, muzeul, sfătuit de un specialist danez, a hotărât că nu mai poate ţine preţiosul produs, aşa că l-a returnat. Hjörtur Smárason consideră că decizia este greşită, deoarece, spune el, este clar că produsul nu se va altera niciodată.
Burgerul este acum, împreună cu porţia de cartofi prăjiţi, într-o vitrină în Reykjavík Bus Hostel, în Skógarhlíð, unde poate fi admirat, inclusiv prin intermediul unui webcam.