Avionul EgyptAir prăbușit joi în Mediterana cu 66 de persoane la bord 'a efectuat un viraj de 90 de grade la stânga, apoi unul de 360 de grade la dreapta, coborând de la 37.000 la 15.000 de picioare' înainte de a dispărea pe radare, a declarat ministrul grec al apărării, Panos Kammenos, într-o conferință de presă, transmit AFP și Reuters, citate de Agerpres.
"Imaginea pe care o avem este că, la ora 00:37 GMT, avionul, care se găsea aproximativ la 10-15 mile în spațiul aerian egiptean, a efectuat un viraj de 90 de grade la stânga, apoi unul de 360 de grade la dreapta, coborând în picaj de la 37.000 la 15.000 de picioare, unde imaginea sa s-a pierdut, la o altitudine de circa 10.000 de picioare", a precizat ministrul grec, menționând că a discutat cu omologul său egiptean.
"Până în prezent, nu avem rezultate clare ale căutărilor" desfășurate în zona în care se presupune că s-a prăbușit aparatul, la 130 de mile sud de insula elenă Karpathos, în sudul Mării Egee, a adăugat ministrul.
El a precizat că un aparat Falcon 50 francez va participa la căutări, împreună cu un avion american "de cooperare maritimă", pentru a acorda ajutor avioanelor egiptene, două F16 și un C-130, și celor elene, un C-130 și un alt aparat militar deja trimise din zone.
Autoritățile elene, care au trimis la fața locului și fregata Nikiphoros Fokas, au solicitat Franței și "țărilor prietene și aliate" imaginile din satelit pe care le au la dispoziție, a adăugat oficialul.