''Toți cei care au sosit ilegal trebuie să fie strânși și trimiși înapoi. Nu către alte țări ale UE, ci către locuri din afara Uniunii Europene'', a declarat Orban pentru site-ul de știri Origo.
"Până să ajungă înapoi în țările lor, refugiații ar putea să stea în tabere undeva în afara UE Ar putea să fie o insulă mare sau o parte a coastei de nord a Africii", a explicat Orban
Șeful executivului ungar s-a referit la toate persoanele care așteaptă procesarea cererilor de azil, ceea ce înseamnă marea majoritatea a celor sosiți în UE în ultimele 18 luni.
Ungaria a fost prima țară membră a UE care a construit un gard și a introdus o interdicție pentru limitarea numărului de migranți, inclusiv refugiați, alte țări urmându-i exemplu.
Guvernul de la Budapesta a anunțat la 24 februarie că intenționează să organizeze un referendum cu privire la cotele obligatorii de relocalizare a refugiaților în statele Uniunii Europene. Motivul oferit de executiv a fost acela că doar cetățenii ungari, nu Bruxellesul, pot decide cu cine doresc să trăiască împreună în propria țară.
Ungaria se opune planului care prevede cote obligatorii pentru repartizarea de migranți între statele membre, adoptat în septembrie anul trecut, insistând că acesta îi încalcă suveranitatea.
Președintele Ungariei, Janos Ader, a stabilit pentru 2 octombrie data desfășurării referendumului. La această consultare populară, alegătorii din Ungaria vor fi întrebați: 'Doriți să permiteți Uniunii Europene să impună relocarea cetățenilor non-ungari fără aprobarea parlamentului?'.