"Ne-am dori ca nepoții noștri să crească într-un califat european unit? Răspunsul meu este nu", a declarat el într-un interviu pentru cotidianul proguvernamental Magyar Idok, fost Napi Gazdasag.
Rogan i-a criticat pe liderii europeni, inclusiv pe președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, pentru ceea ce el consideră a fi atitudinea îngăduitoare față de imigrație.
"Va fi prezent dl Juncker la înmormântarea imigranților ilegali care au murit în camionul (găsit săptămâna trecută în Austria)? Pentru că afirmații iresponsabile ca ale sale le permit traficanților de ființe umane să profite de pe urma unor oameni nefericiți", a spus reprezentantul FIDESZ.
Dacă statele de frontieră ale UE nu protejează granițele, iar toți imigranții economici pot intra fără restricții în Spațiul Schengen, atunci libertatea de mișcare în cadrul UE va fi amenințată, a afirmat el pentru respectiva publicație. De aceea parlamentul ar trebuie să permită guvernului să protejeze frontierele prin toate mijloacele posibile, a adăugat el.
Ungaria va aproba solicitări de azil numai din partea persoanelor eligibile, iar cei care vin din țări considerate ca fiind sigure, precum Serbia, nu ar trebui să se aștepte să fie lăsați să treacă, a mai spus Rogan.
Sute de imigranți furioși au protestat marți în fața Gării de Est (Keleti) din Budapesta, după ce aceasta a fost închisă.