Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a exprimat "preocupare" în privinţa evenimentelor recente din Cisiordania şi Fâşia Gaza.
"Aceste evenimente nu favorizează climatul de încredere şi cooperare necesar pentru succesul negocierilor de pace", a declarat purtătorul de cuvânt al demnitarului UE.
Ashton a "condamnat" atacul mortal care a vizat marţi un agent al poliţiei israeliene, în oraşul Hebron, cerând încetarea imediată a actelor de violenţă.
Ashton a denunţat şi decizia Israelului de a le permite unor colonişti evrei să ocupe o casă foarte disputată din Hebron, precum şi demolarea unor case palestiniene în Cisiordania şi Ierusalimul de Est, care înseamnă "deplasarea unor populaţii vulnerabile".