La reuniune vor lua parte comisarul european pentru energie, Gunther Oettinger, ministrul rus al Energiei, Alexandr Novak, și omologul său ucrainean Iuri Prodan, potrivit Agerpres.
Rusia a sistat, pe 16 iunie, livrările de gaze pentru Ucraina, în urma eșecului negocierilor privind achitarea datoriei de 4,5 miliarde de dolari, acumulate de guvernul de la Kiev, care în plus nu acceptă să plătească noul tarif de 385 de dolari mia de metri cubi de gaze, cerut de Gazprom, după înlăturarea de la putere a președintelui Viktor Ianukovici. Înainte, prețul achitat Gazpromului era de 268 de dolari mia de metri cubi.
Toate rundele de negocieri, pe această temă, desfășurate în ultimele luni între Moscova și Kiev, cu medierea Comisiei Europene, s-au încheiat fără rezultat. Guvernul de la Kiev încearcă, în prezent, să compenseze lipsa gazului rusesc prin importuri, de la partenerii europeni, cu ajutorul unui sistem de inversare a fluxurilor prin conductele folosite pentru transportul gazelor, dinspre Rusia și Ucraina către UE.