Miniștrii europeni de externe vor încerca să convină luni la Bruxelles asupra unei strategii pentru a gestiona problema tinerilor musulmani care pleacă să lupte în zonele de conflict din Orientul Mijlociu ori se întorc de acolo în Europa radicalizați. Printre inițiativele ce ar putea fi discutate în mod prioritar la o altă reuniune programată pe 29-30 ianuarie se numără măsuri de combatere a traficului cu arme, îmbunătățirea accesului la datele pasagerilor companiilor aeriene, măsuri de prevenire a plecărilor cetățenilor europeni care ar putea deveni combatanți în zonele de conflict sau împiedicarea diseminării ideilor islamiste radicale pe internet ce pot influența cetățenii europeni să comită acțiuni violente în spațiul comunitar. Șefii diplomațiilor vor examina de asemenea și o inițiativă ce prevede posibilitatea de reținere a cărților de identitate și a documentelor de călătorie în cazul cetățenilor europeni suspectați că ar intenționa să se alăture combatanților din Siria sau Irak ori pot reprezenta un pericol public, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană.
Mai multe pe Agerpres