”Au fost reperate mișcări de retragere a trupelor, desfășurate pe teritoriul rus, aproape de granița cu Ucraina (...)Retragerea unităților militare, în special a celor de blindate și aviație, este un proces pozitiv ce va contribui la diminuarea tensiunii în regiune”, a declarat Andrei Lîsenko, purtătorul de cuvânt al Consiliului de securitate națională și de apărare al Ucrainei.
Cu toate acestea, continuă incursiunile ”mercenarilor” instruiți în Rusia și care pătrund pe teritoriul ucrainean, prin sectoarele de frontieră, care nu se află sub controlul trupelor ucrainene, a adăugat oficialul ucrainean, precizând, însă, că aceste incursiuni ”nu sunt atât de masive cum erau”, înaintea semnării armistițiului de pe 5 septembrie.
Președintele Vladimir Putin ordona, sâmbătă, retragerea în cazărmi a unităților militare, trimise, în timpul verii, să efectueze manevre în regiunea Rostov, situată în vecinătatea provinciilor separatiste ucrainene Donețk și Lugansk. Potrivit Kremlinului, acest ordin are în vedere 17.600 de soldați.
Ucraina a avertizat, de-a lungul timpului, că astfel de aplicații, ale trupelor ruse, în apropierea frontierei sale fac parte din strategia de intimidare practicată de Moscova și că, astfel, constituie o acoperire, în plus, pentru furnizarea de armament și combatanți insurgenților proruși, din Donețk și Lugansk.
Mai multe pe Agerpres.