UCRAINA UPDATE: Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional, împotriva unor grupări radicale pe care le consideră responsabile de reizbucnirea violenţelor care s-au soldat cu 26 de morţi la Kiev, relatează AFP.
UCRAINA UPDATE: Oficialii ucraineni, citaţi de kyivpost.com au anunţat că încă un poliţist a murit miercuri, din cauza rănilor, bilanţul urcând astfel la 26 de morţi.
Serviciile speciale ucrainene au anunţat miercuri deschiderea unei anchete pentru tentativă de preluare ilegală a puterii, în urma ciocnirilor din ultimele 24 de ore de la Kiev, relatează AFP.
Ancheta, care vizează "unii oameni politici" fără să îi nominalizeze, se referă la "acţiunile politice ilegale ce urmăresc preluarea puterii", potrivit unui comunicat al serviciilor secrete (SBU).
UCRAINA se pregăteşte pentru noi confruntări violente, la Kiev, dar şi în alte oraşe ale ţării, după marţea neagră, în care 25 de oameni şi-au pierdut viaţa şi sute de persoane au fost rănite. Miercuri dimineaţă, poliţiştii au încercat un nou asalt asupra Pieţei Independenţei şi au reuşit să ocupe o treime din spaţiul păzit încă din decembrie de protestatarii antiguvernamentali.
Țara pare să se scufunde în violență, în timp ce manifestanții au luat cu asalt clădiri publice și un depozit de arme la Lviv (vest), conform AFP.
Diplomați francezi, germani și polonezi purtau consultări miercuri dimineață cu privire la Ucraina, unde violențele au făcut cel puțin 25 de victime în cursul nopții, cu câteva ore înainte de un consiliu de miniștri franco-german la Palatul Elysee, potrivit unei surse diplomatice franceze, citată de AFP, notează Agerpres.
Preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, a decretat joi zi de doliu naţional în Ucraina, în urma confruntărilor violente din ultimele 24 de ore, soldate cu cel puţin 25 de morţi în capitala ucraineană, relatează AFP.
Drapelele vor fi coborâte în bernă pe clădirile oficiale, în timp ce concertele şi competiţiile sportive vor fi anulate, potrivit unui decret publicat miercuri pe site-ul preşedinţiei.
Metroul rămâne închis
Circulaţia metroului va rămâne suspendată miercuri la Kiev, din cauza ameninţării cu posibile atacuri, au anunţat autorităţile ucrainene, care au precizat că măsura va fi menţinută până la stabilizarea situaţiei din capitală, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică, citat de Mediafax.
"Departamentul Transporturilor le cere cetăţenilor să evite folosirea autovehiculelor personale, în special în centrul capitalei şi în cartierele din apropiere, şi folosească exclusiv mijloacele de transport în comun", arată un anunţ publicat pe site-ul primăriei din Kiev.
Mijoacele de transport în comun de suprafaţă au fost suplimentate la Kiev, iar noi rute au fost deschise de la fiecare staţie de metrou.
Urmăriți imagini live cu protestele din Kiev:
Bilanţ oficial: 25 de morţi
Ministerul Sănătăţii din Ucraina a anunţat miercuri dimineaţa, într-un comunicat, că 25 de persoane au fost ucise în ciocnirile violente care au avut loc la Kiev între forţele de securitate şi protestatari, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică.
Ministerul a confirmat, de asemenea, că jurnalistul Viaceslav Veremii, de la cotidianul local Vesti, a decedat la Kiev după ce a fost împuşcat. Redactorul-şef al cotidianului, Igor Gujva a declarat că Veremii şi un coleg de-al său se întorceau acasă cu taxiul, în timp ce persoane necunoscute au atacat maşina la o intersecţie. Acestea au început să clatine vehiculul, după care i-au tras afară pe şofer şi pe pasageri, pe care i-au bătut. Doi bărbaţi sunt răniţi, iar jurnalistul a murit la spital din cauza unei plăgi împuşcate.
"Douăzeci şi cinci de persoane au murit: opt dintre ele după ce fuseseră internate în spitale din oraş (inclusiv un jurnalist al cotidianul Vesti), patru la spitalul militar, iar 13 au fost duse direct la institutul medico-legal din Kiev", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului.
În total, 352 de persoane au fost rănite în aceste violenţe şi au necesitat asistenţă medicală, potrivit echipelor de paramedici şi instituţiilor medicale de la Kiev. Miercuri dimineaţa, în jurul orei 06.00, 241 de răniţi erau în continuare spitalizaţi. Printre aceştia se numără 79 de membri ai forţelor de securitate, cinci jurnalişti, trei copii şi deputatul de opoziţie Vasil Paziniak, care susţine că a fost bătut.
Anterior, Ministerul ucrainean de Interne anunţase că nouă ofiţeri au murit în aceste violenţe, iar alţi peste 371 au primit asistenţă medicală.
Ianukovici acuză Opoziţia
Într-un discurs către națiune, difuzat în toiul nopții, după o întâlnire de mai multe ore, dar fără niciun rezultat, cu liderii opoziției, președintele Viktor Ianukovici i-a acuzat pe aceștia din urmă că au 'depășit limita' atunci când au chemat la 'lupta armată' pentru a prelua puterea.
'Acești așa-numiți politicieni au încercat să preia puterea prin încălcarea Constituției, prin violență și crime', a afirmat șeful statului, dând asigurări că cei vinovați 'vor fi aduși în fața justiției'.