Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul administraţiei regionale, aflate de la 6 aprilie sub controlul unor militanţi proruşi, Puşilin a anunţat că întrebarea care va fi adresată este "Aprobaţi declaraţia de independenţă a republicii populare Doneţk?".
"În urma acestui vot", a continuat el - fără să se îndoiască de rezultatul scrutinului, considerat ilegal de către Kiev şi comunitatea internaţională -, "vor avea loc alegeri libere cu scopul de stabili cine va conduce această republică populară".
"După aceea, republica noastră populară de la Doneţk va începe să funcţioneze", a spus liderul separatist. "Încă mai studiem care va fi cea mai bună formulă pentru asocierea noastră cu restul Ucrainei, fie că va fi vorba despre o federaţie, o confederaţie sau independenţa".
"Acest referendum este inevitabil şi avem toţi banii necesarii pentru organizarea lui", a spus el, fără să precizeze de unde provine finanţarea.
Întrebat ce părere are despre atitudinea forţelor de poliţie din regiunea Doneţk faţă de separatiştii proruşi, Puşilin a declarat că "depinde, este complicat. O parte colaborează cu noi, iar o parte refuză".