În prezent, Kievul încearcă să deblocheze noi pachete de ajutor occidental, în special în SUA, iar secretarul Consiliului pentru Securitate Naţională şi Apărare din Ucraina, Oleksei Danilov, crede că cel puţin o parte din finanţarea militară "va veni cu siguranţă", potrivit BBC.
Într-un interviu pentru televizuniea de stat din Marea Britanie, Danilov a recunoscut că speranțele puse în contraofensiva din vară au fost sincere, dar "nu s-au împlinit. Faptul că ne apărăm ţara de doi ani este deja o mare victorie", a spus el.
Forţele ucrainene au sperat să recupereze porţiuni de teritoriu câştigate de Rusia în invazia din 2022, precum şi să taie liniile de aprovizionare ruseşti către Crimeea, însă lipsita superiorității aeriene şi eficiența apărări rusești au făcut ca eforturile să se dovedească inutile până la venirea iernii.
În prezent, potrivit oficialului de la Kiev, situația de pe linia frontului este "foarte dificilă" şi a spus că vechile "manuale" de război - inclusiv cele ale NATO - "ar trebui trimise înapoi în arhive".