Preşedintele Viktor Ianukovici ar putea accepta organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate, pentru a pune capăt crizei politice, a declarat marţi reprezentantul său în Parlament, Iuri Miroşnicenko, relatează AFP.
Preşedintele Ianukovici a evocat acest scenariu în cadrul unei întâlniri cu deputaţii Partidului Regiunilor săptămâna trecută, a precizat Miroşnicenko, în timp ce Ucraina este afectată de peste două luni de un val de contestare fără precedent.
Reprezentantul preşedintelui Ianukovici a explicat că şeful statului a evocat două scenarii în vederea ieşirii din criză, primul vizând "amnistierea manifestanţilor arestaţi, în schimbul evacuării instituţiilor oficiale ocupate de protestatari, iar cel de-al doilea având în vedere alegerile anticipate".
"Am votat legea amnistiei, însă, deocamdată, nu a fost pusă în aplicare", a adăugat el.
Opoziţia de la Kiev nu a votat legea, în condiţiile în care aceasta condiţiona amnistierea manifestanţilor de evacuarea prealabilă a instituţiilor oficiale şi a cerut ca aceasta să prevadă eliberarea necondiţionată a militanţilor arestaţi.
Iuri Miroşnicenko a afirmat că puterea de la Kiev încă mai speră într-o ieşire din criză având la bază primul scenariu, dar a menţionat că şi ce de-al doilea scenariu rămâne pe masă.
Protestele care au izbucnit la Kiev faţă de abandonarea, la sfârşitul lunii noiembrie, a Acordului de Asociere în favoarea apropierii de Moscova s-au transformat între timp într-o criză şi o contestare directă a regimului condus de Viktor Ianukovici.
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici şi-a reluat luni activitatea după un concediu medical de patru zile pentru o "infecţie respiratorie acută", a declarat serviciul de presă al preşedinţiei pentru AFP.
"Da, preşedintele şi-a reluat activitate", a declarat un purtător de cuvânt, care nu a fost în măsură să spună care sunt subiectele aflate luni pe agenda şefului statului.
Ianukovici a revenit la birou în contextul în care ţara se confruntă cu o criză politică fără precedent, de peste două luni.
Centrul Kievului este baricadat şi ocupat de manifestanţi, după ce puterea s-a reorientat spre Moscova, în detrimentul unei apropieri de UE.
UE a anunţat luni că pregăteşte un important ajutor economic pentru Ucraina, în urma unor întâlniri, sâmbătă, la Munchen, cu lideri ai opoziţiei ucrainene.