Teritoriul Ucrainei este minat într-o proporție de peste 40% ca urmare a războiului sângeros pe care invadatorii ruși îl duc împotriva acesteia de un an de zile. Ucraina este, în prezent, cea mai minată țară de pe Pământ, iar explozibilii ascunși peste tot reprezintă un pericol uriaș pentru civili. Acest pericol va persista și după ce acest război se va fi terminat, avertizează din ce în ce mai mulți specialiști.
Peste 40% din teritoriul ucrainean este „contaminat” cu mine explozive, iar multe din orașele recent eliberate rămân foarte periculoase și la mult timp după ce invadatorii ruși au fost alungați, potrivit Sky News , care citează experți în prevenirea accidentelor provocate de mine.
Specialiștii și militarii ucraineni descoperă constant capcane de toate felurile, dar și explozivi anti-tanc ce pot fi detonați la simpla tingere.
„Contaminarea este masivă. Nu este comparabilă nici măcar cu situația din Siria sau Afganistan. Problema este uriașă. Găsim mine anti-tank, mine anti-personal, capcane explozive, muniții și tot felul de astfel de obiecte periculoase. Orice vă vine în minte putem găsi în Ucraina”, susține Kateryna Templeton de la Mines Advisory Group (MAG), un ONG specializat în activități de dezamorsare a minelor și de prevenire a accidentelor cu explozibili de acest tip.
Legislația internațională restricționează folosirea unor tipuri numeroase de mine, în principal cele folosite pentru a ținti civili. Soldații ruși au fost acuzați de asociația Human Rights Watch că au folosit mine interzise în zone de est a regiunii Harkov. Iar un număr mare de tipuri de astfel de explozivi au fost folosiți în Ucraina, de la începutul războiului, unii dintre ei pentru prima oară, mai notează SkyNews.
Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, începând cu 8 decembrie 2022, așa-numita „poluare a minelor” din Ucraina acoperea aproximativ 170.000 de kilometri pătrați, adică peste un sfert din tara. Iar din 2 ianuarie 2023, în zonele care au fost eliberate în timpul contraofensivei forțelor ucrainene, deminarea a fost una dintre prioritățile administrației militare locale, relatează presa ucraineană. În plus, un pericol major îl reprezintă capcanele pe care rușii le lasă în clădiri. Uneori, minele sunt atât de multe încât clădirile trebuie aruncate în aer în loc să fie curățate de acest tip de explozivi, potrivit unian.net.
Specialista în deminare Kateryna Templeton mai spune și că unele minele din Ucraina sunt de dinainte de februarie 2022 și se află mai ales în zonele care au fost controlate de separatiștii pro-ruși din Donețk și Lugansk, începând dinaintea mișcării de alipire ilegală a Crimeei din 2014.
Potrivit organizației MAG, între 2014 și 2020, au fost raportate 1.190 de decese provocate de explozia minelor. Spre comparație, între 24 februarie 2022 și 10 ianuarie 2023, de aproximativ 11 luni, au existat 611 de astfel de decese.
În urma unui incident de acest fel, doi soldați ucraineni cărora le-au fost amputate membre, au primit proteze bionice de ultimă generație, produse în Marea Britanie. În afara faptului că minele ucid și provoacă răni extrem de grave, acestea fac teritorii întregi să nu mai fie folosite în niciun fel, nici pentru locuire, nici pentru munca agricolă.
Templeton spune că MAG nu se ocupă de investigații pentru a afla care din părți plantează minele și explozibilii, ci încearcă să se asigure că acestea nu folosesc armament interzis. În același timp, asociația caută să se curețe zonele minate pentu siguranța oamenilor care trăiesc acolo.
Organizația MAG a trimis o echipă încă din aprilie 2022, iar civili ucraineni vor fi antrenați pentru a curăța zone minate, supravegheați de experți ai ONG-ului. Însă procesul de deminare a țării va fi lung, se va întinde pe mulți ani, și va fi unul costisitor și mortal în continuare, avertizează experții în deminare.