UCRAINA. "Ne alăturăm aliaţilor noştri şi condamnăm cu cea mai mare fermitate intervenţia militară în Ucraina a preşedintelui (rus) Vladimir Putin", a anunţat premierul canadian, citat într-un comunicat.
"Aceste acţiuni reprezintă o încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei", precum şi a "dreptului internaţional", a adăugat el.
Mai devreme, Casa Albă a anunţat că Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8.
"Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8", prevăzut pentru iunie la Soci, în Rusia, a precizat Executivul american, confirmând o posibilitate evocată vineri de către un oficial de rang înalt de la Washington.
Sâmbătă, Stephen Harper a purtat o discuţie la telefon cu preşedintele american, Barack Obama, în cadrul căreia cei doi lideri şi-au exprimat "profunda îngrijorare" în legătură cu o intervenţie rusă în Ucraina, potrivit administraţiei americane, citate de AFP.