Cu 264 de voturi "pentru'' și 37 "împotrivă", deputații ucraineni au aprobat numirea lui Iuri Luțenko, în prezent șeful grupului parlamentar al Blocului Poroșenko și de formație inginer. Uniunea Europeană a cerut Ucrainei, la sfârșitul lunii aprilie, să numească un procuror general independent și având competențele necesare în drept.
Dar parlamentul ucrainean a votat o lege, depusă de partidul președintelui Petro Poroșenko, ce permite numirea unui procuror general fără pregătire juridică sau care nu are 10 ani de experiență în domeniu, ceea ce era cerut anterior.
Iuri Luțenko nu are pregătire juridică și nici zece ani de experiență în domeniu, dar el a fost de două ori ministru de interne. Numirea sa în postul de procuror general a fost oficializată printr-un decret semnat de președintele ucrainean, la câteva minute după vot.
"Mă ghidez după un singur principiu: legea este aceeași pentru toți", a declarat Luțenko, la scurt timp după ce a fost numit. Numirea sa a fost condamnată de Mustafa Nayyem, unul dintre principalii lideri ai revoltei populare din Piața Maidan din Kiev, care a condus în februarie 2014 la destituirea precedentului președinte ucrainean Viktor Ianukovici.
"Ne-am fi imaginat în urmă cu doi ani într-o țară unde oamenii au ieșit în stradă să protesteze, mai ales împotriva corupției, că vom vedea un procuror general ales contra voinței poporului?", a denunțat el pe rețeaua socială Facebook.
Parchetul general ucrainean este suspectat de zeci de ani că ia decizii motivate politic. În ciuda schimbării de putere în Ucraina la începutul anului 2014, în urma revoltei proeuropene Maidan, el este încă în mod regulat în centrul unor scandaluri, notează France Presse.