"Trebuie să rămânem uniți ca UE a celor 27. Doar astfel vom fi capabili să încheiem negocierile, ceea ce înseamnă că unitatea noastră este și în interesul Regatului Unit", a declarat el.
Primul summit al Uniunii celor 27 fără Marea Britanie, care se desfășoară sâmbătă la o lună după notificarea oficială cu privire la Brexit, este dedicat doar pregătirilor pentru discuțiile viitoare cu Londra.
În timp ce liderii europeni se pregătesc să adopte marile linii directoare care îi vor ghida pe negociatorii europeni în cursul următorilor doi ani, Donald Tusk a lansat un apel la "un sprijin puternic al tuturor instituțiilor UE" și din partea celor 27 de state membre rămase.
El a reafirmat că blocul dorește o "viitoare relație puternică" cu vecinul său, dar a avertizat că "înainte de a discuta despre viitor trebuie reglementat trecutul".
Prioritatea nr.1 a europenilor va fi să garanteze drepturile "cetățenilor și familiilor lor, care vor fi afectate de Brexit de ambele părți".
Cu privire la aceasta, Comisia a pregătit o listă "precisă și detaliată" a drepturilor pe care UE vrea să le protejeze, a precizat Tusk.