Unul dintre membrii echipei din Seychelles, în vârstă de 67 de ani, s-a prăbușit și a murit joi în timpul rundei finale a Olimpiadei de Șah din Tromso, a declarat purtătorul de cuvânt al turneului, Jarle Heitmann.
Ulterior, în aceeași zi, un alt jucător, din Uzbekistan, a fost descoperit mort într-o cameră de hotel, a precizat Heitmann, adăugând că ambii jucători au decedat din cauze naturale.
Poliția din Tromso a declarat pe contul său de Twitter că în niciunul dintre cazuri nu s-a luat în calcul varianta comiterii unei crime.
La turneul bienal, desfășurat pe parcursul a două săptămâni, au participat aproximativ 3.000 de persoane. Titlul la masculin a fost câștigat de China, în timp ce Rusiei i-a revenit titlul la feminin.