Turcia caută să alunge pericolul de la graniţa cu Siria. Nu printr-o intervenţie militară în ţara lui Assad, ci prin eliberarea oraşelor siriene aflate la frontiera cu Turcia, dar controlate de ISIS.
Ministrul de Externe al Turciei: "Vom lupta cu Daesh (ISIS - n.red.) şi alte organizaţii teroriste până la capăt. De asemenea, vom continua să sprijim ţările care duc şi ele această bătălie. După cum ştiţi, luptătorii opoziţiei au executat cu succes un atac în oraşul al-Rai, la graniţa noastră. Dar, desigur, graniţele noastre trebuie curăţate complet de Daesh".
Declaraţia diplomatului vine la scurt timp după ce presa turcă a scris că o grupare de rebeli, susţinută de Ankara, vrea să dea asaltul asupra unui oraş important controlat de ISIS. Atacul ar putea fi lansat chiar din interiorul Turciei.
Schimbarea de strategie este generată de atacul din Gaziantep, în spatele căruia, crede preşedintele Erdogan, se află Statul Islamic.
În districtul Sahinbey, din Gaziantep, în timpul unei nunţi, un sinucigaş în vârstă de 12-14 ani s-a detonat.
Tot un adolescent a fost pe punctul de a provoca o tragedie, de data aceasta în Irak. Tânărul a fost arestat de poliţie cu puţin timp înainte să detoneze o vestă cu explozibil pe care o avea asupra sa.