Consiliul turc pentru Siguranta Nationala (MGK) a cerut colectarea fara intarziere a armelor detinute de grupurile insurgente kurde din Siria.
Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a sesizat Alianta Nord-Atlantica in legatura cu initiativa Statelor Unite de a infiinta un contingent kurd in Siria, pe care liderul turc il considera "armata terorista". Liderul de la Ankara a cerut Aliantei Nord-Atlantice sa ia pozitie impotriva Statelor Unite din cauza planului de creare a unei forte de 30.000 de militanti kurzi. "Hei, NATO! Sunteti obligati sa luati atitudine impotriva celor care incalca frontierele statelor membre", a declarat el.
Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Statele Unite ca intentioneaza sa creeze o "armata terorista" in Siria, avertizand ca Turcia va distruge un contingent kurd sustinut de Washington, scrie Ziare.com.
Administratia Donald Trump a anuntat duminica un plan de creare a unei "forte pentru protectia frontierelor", in scopul apararii teritoriilor din nordul Siriei aflate sub controlul grupurilor insurgente kurde sustinute de Statele Unite. Administratia Bashar al-Assad a amenintat ca va distruge noua forta si va alunga trupele americane de pe teritoriul Siriei.
Rusia considera ca initiativa este parte a unui plan care are ca scop destramarea Siriei si plasarea unor teritorii sub control american. "Un stat pe care noi il numim aliat insista pentru formarea unei armate teroriste la frontierele noastre. Care ar fi tintele acestei armate teroriste in afara de Turcia? Avem misiunea de a strangula aceasta forta inainte de a se naste", a atras atentia liderul de la Ankara.
Turcia considera gruparile kurde siriene sustinute de Statele Unite drept aliati ai miscarii insurgente separatiste Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). "Iata ceea ce le transmitem aliatilor nostri: nu va puneti intre noi si organizatii teroriste, altfel nu vom fi responsabili de efectele nedorite. Operatiunile noastre vor continua pana cand nu va mai ramane niciun terorist langa frontierele Turciei", a insistat Erdogan.