Zidul are 3,6 metri înălțime și a fost construit de-a lungul frontierei în provinciile Hatay, Kilis și Gaziantep. Conform colonelului Alparslan Kilinc, acesta a redus numărul tentativelor de trecere ilegală a frontierei, potrivit agerpres.ro. Față de 2015, când au fost depistate 2.044 tentative de trafic de-a lungul celor 167 km păziți de regimentul 1 de frontieră, în 2016 s-au înregistrat doar 77, a precizat același responsabil.
Numărul tentativelor de trecere ilegală a scăzut de la 12.183 în 2015, când luptele au fost intense de partea siriană a frontierei, la 8.531 în 2016, a mai afirmat el.