Primele componente ale sistemului rusesc de rachete S-400 au fost livrate vineri în Turcia, a anunţat Ministerul Apărării de la Ankara, notează Agerpres.
Statele Unite consideră că rachetele ruseşti nu sunt compatibile cu echipamentele NATO şi că există riscul ca operatorii ruşi care îi vor instrui pe militarii turci pentru folosirea sistemelor S-400 să afle secrete tehnologice privind avioanele F-35. Turcia este parteneră a SUA atât în cadrul alianţei nord-atlantice, cât şi a programului de producţie a aeronavelor de ultimă generaţie.
Marţi, purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Morgan Ortagus, avertizase din nou că "Turcia s-ar expune la consecinţe reale şi negative dacă acceptă S-400". După numai o zi, Ankara a respins avertismentul; Ministerul de Externe a emis un comunicat prin care solicită SUA "să nu facă paşi greşiţi, care ar exclude diplomaţia şi dialogul şi ar dăuna relaţiilor".
Washingtonul a somat Turcia să aleagă între sistemul de apărare rusesc şi avioanele de vânătoare americane F-35, din care Ankara doreşte să achizioneze 100 de exemplare. Două aparate au fost livrate în iunie 2018, dar ele au rămas în SUA, oficial pentru formarea piloţilor turci.
Pentagonul nu a stabilit nici o dată pentru sosirea în Turcia a avioanelor F-35 şi a suspendat la începutul lunii aprilie livrările de echipamente la sol, legate de utilizarea acestui aparat conceput pentru a comunica în timp real cu sistemele militare ale NATO, între care cele de apărare antirachetă.
SUA se tem ca tehnologia cu care sunt dotate bateriile S-400 să nu servească la colectarea de date tehnologice privind avioanele militare NATO, a cărei membră este Turcia, şi că Rusia ar putea astfel să acceadă la ele.