Preşedintele american Donald Trump a calificat miercuri drept un "mare succes" crearea unei zone de securitate în Siria, precizând că urmează să facă o declaraţie de la Casa Albă pe această temă mai târziu în cursul zilei, relatează AFP, dpa şi Reuters.
"Mare succes la frontiera dintre Turcia şi Siria. Zona de securitate a fost creată!", a transmis pe Twitter preşedintele american.
Trump a mai explicat că "acordul de încetare a focului a fost respectat şi luptele au luat sfârşit", iar "kurzii sunt în siguranţă şi au lucrat foarte bine cu noi", adăugând că şi "prizonierii Statului Islamic capturaţi se află siguranţă".
"Anunţul" lui Trump vine în contextul în care Turcia a făcut cunoscut marţi seara că nu va relua ofensiva militară împotriva forţelor kurde din nordul Siriei, întrucât acestea s-au retras din zonele de frontieră, iar preşedinţii rus şi turc au convenit asupra controlului comun asupra celei mai mari părţi din acest teritoriu.
Ofensiva turcă din nordul sirian a fost lansată după anunţarea la 6 octombrie a retragerii forţelor americane din zonă, retragere criticată în SUA de mai mulţi congresmeni ca echivalând cu abandonarea kurzilor, care au fost aliaţii Washingtonului în lupta împotriva Statului Islamic.
În urma armistiţiului de joia trecută dintre forţele turce şi miliţiile kurde, mediat de SUA, Trump a asigurat în cursul unui miting în Texas că a decis cu bună ştiinţă să-i lase pe turci şi kurzi "să se bată puţin, ca nişte băieţandri".