Marea Neagră, locul în care tot mai mulţi specialişti spun că ar fi avut loc Potopul lui Noe, este un tărâm din ce în ce mai explorat. Un studiu realizat de specialişti de la Harvard, în colaborare cu NASA scoate în evidenţă anomaliile magnetice care se produc în mai multe zone.
În unele locuri există depozite feroase care apar de regulă în cazul unor fenomene geologice atipice. Există voci care spun că ar fi vorba şi despre anomalii „malefice”, cunoscute şi relatate în diverse feluri încă din antichitate.
O explicaţie pare să vină chiar de la un specialist român, conferenţiarul Cristina Dobrotă, de la Laboratorul de Exobiologie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, care susţine că în Europa ar exista doi poli de anomalii magnetice, unul dintre aceştia fiind în Marea Neagră, undeva în dreptul Krivoirog.
Mai mult pe Adevarul.ro.