Trei bărbaţi, cu vârste de 20, 23 şi 25 de ani, sunt acuzaţi de uciderea lui Tudor Simionov, care avea 33 de ani şi lucra ca agent de securitate la un club din zona Park Lane (Londra). În incidentul în care a fost înjunghiat mortal cetăţeanul român au fost răniţi şi doi colegi de-ai acestuia, care între timp au fost externaţi.
Suspectul în vârstă de 20 de ani a fost rănit în cursul operaţiunii poliţiei, desfăşurată, marţi, într-un imobil din Brent, în nord-vestul Londrei. Potrivit Scotland Yard, individul a fost capturat de "un câine al poliţiei" imediat după ce sărise pe o fereastră şi fugea, informează cotidianul The Guardian.
Suspectul în vârstă de 25 de ani a fost arestat după ce s-a prezentat singur, luni seară, la o secţie de poliţie din centrul Londrei. Al treilea individ a fost arestat în cartierul Hammersmith (vestul Londrei).
Anchetatorii au anunţat că urmăresc în continuare alţi doi indivizi periculoşi - Ossama Hamed, în vârstă de 25 de ani, şi Nor Aden Hamada, în vârstă de 23 de ani, notează mediafax.ro.
Detectivul Garry Moncrieff, coordonatorul investigaţiei, a declarat: "Cei trei indivizi arestaţi vor fi interogaţi. Oricum, nu ne vom opri până când nu vor fi arestaţi toţi cei implicaţi în omorârea lui Tudor".
Detectivul i-a descris pe Hamed şi Hamada drept "indivizi periculoşi care trebuie arestaţi". "Oricine i-a văzut sau ştie ceva despre locul în care s-ar afla trebuie să contacteze poliţia imediat", a spus el.
Românul Tudor S. (33 de ani) a decedat, în noaptea de Revelion, la Londra, oraş în care lucra ca agent de securitate la un club. Acesta a încercat să oprească un grup de indivizi care au vrut să intre fără invitaţii la o petrecere exclusivistă şi a fost înjunghiat în piept.