Ambasada României la Washington a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile din St. Marteen, pentru a verifica situația acestora. De asemenea, prin intermediul Ambasadelor României la Paris și Haga, au fost efectuate demersuri pe lângă autoritățile franceze respectiv olandeze, pentru obținerea de informații privind existența unor cetățeni români în zona afectată.
Uraganul de categoria 5 Irma a devastat mai multe insule din Caraibe şi a făcut, potrivit unui bilanț provizoriu, nouă victime.
Martorii descriu scene apocaliptice, povestesc că uraganul a pus la pământ o mulţime de clădiri de pe insula St Martin. Şi dezastrul este abia la început. Irma înaintează către alte ţări din Marea Caraibilor, a lovit deja și Puerto Rico şi se va abate, la sfârşitul săptămânii, asupra sud-estului Statelor Unite. Autorităţile din Florida sunt în alertă.