Aceste informaţii au fost parţial confirmate miercuri de către Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI, poliţia federală) şi autorităţi germane.
"Pot să vă spun că autorităţile americane au informat autorităţile germane în legătură cu sosirea pe aeroportul de la Frankfurt a trei minore americane care călătoreau singure, provnind din Statele Unite, cu obiectivul de a-şi continua călătoria către Turcia", a anunţat Pamela Müller-Niese, o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Interne, precizând că dispariţia acestora a fost semnalată de către taţii lor.
"Aceste trei persoane au fost reţinute (...). Cei trei minori au fost repatriaţi ulterior, duminică, de bunăvoie, în Statele Unite", a adăugat ea.
Purtătoarea de cuvânt nu a furnizat, în schimb, niciun detaliu despre eventuale intenţii ale celor trei minore de a se duce în Siria.
Taţii celor două surori şi al unei prietene a acestora au semnalat pe 17 octombrie dispariţia fiicelor lor, care au părăsit domiciile având asupra lor paşapoartele şi o sumă de 2.000 de dolari în numerar, potrivit unui document emis de Biroul şerifului comitatului Arapahoe, citat de CNN.
Familiile de origine somaleză şi sudaneză au declarat pentru FBI că ele cred că cele trei fete, în vârstă de 15, 16 şi 17 ani, se aflau în drum către Turcia, un punct de intrare important către jihadiştii din cadrul grupării Statul islamic (SI), potrivit postului american.
Mai mult pe Mediafax.