"Nouă au fost salvaţi după patru zile petrecute pe mare. Ceilalţi 203 au fost înghiţiţi de valuri", a afirmat purtătoarea de cuvânt a UNHCR în Italia, Carlotta Sami, într-un mesaj publicat pe Twitter.
Ea a calificat situaţia drept o "tragedie îngrozitoare şi enormă".
Luni, cel puţin 29 de imigranţi au murit după ce barca gonflabilă în care se aflau s-a răsturnat în mare. Şapte dintre ei erau deja morţi când au fost recuperaţi din apropierea insulei italiene Lampedusa, în timp ce alţi 22 au murit de hipotermie, după ce au petrecut mai mult de 18 ore pe puntea vasului care i-a recuperat.
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) a declarat că cele două bărci implicate în ultima tragedie de acest tip au plecat sâmbătă de pe coasta libiană şi transportau fiecare câte 100 de persoane în momentul accidentului, care s-a produs probabil luni.
Cei nouă supravieţuitori vorbesc cu toţii limba franceză şi se crede că vin din Africa de Vest.
UNHCR susţine că aproximativ 3.500 de persoane au murit în 2014 în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa. Alte peste 200.000 de persoane au fost salvate în aceeaşi perioadă, multe în cadrul misiunii Mare Nostrum, înainte de a se renunţa la aceasta.