"Impactul direct între două elicoptere a provocat moartea generalului Abouzeid al-Barassi şi a tehnicianului Milad al-Assebei", a declarat generalul Miloud el-Zouay, purtător de cuvânt al forţelor speciale aflate sub comanda mareşalului Haftar, şeful unei armate care controlează estul şi o parte din sudul ţării.
Echipajul celui de-al doilea aparat a scăpat nevătămat din acest accident care a avut loc duminică după-amiază lângă Zawiyat Masus, o localitate aflată la aproximativ 130 km sud-est de Benghazi, al doilea oraş ca mărime din Libia.
"Cele două aparate efectuau o misiune militară", a adăugat purtătorul de cuvânt fără să ofere mai multe detalii cu privire la natura acestei misiuni.
Difuzate de media locale şi pe reţelele sociale, imagini, care nu au putut fi autentificate de AFP, au arătat carcasa unui elicopter într-o zonă nelocuită.