UPDATE 20:21 - Spaţiul aerian britanic a fost redeschis; numeroase avioane continuă să aibă întârzieri
Spaţiul aerian britanic a fost redeschis în totalitate, vineri seară, după remedierea unei defecţiuni la sistemul informatic, dar numeroase avioane au întârzieri pe aeroporturile din regiunea Londra, relatează ABC News.
Motivul acestui blocaj este blocarea sistemului computerizat, care asigura controlul traficului aerian.
Potrivit Reuters, care citează un comunicat al aeroportului Heathrow, zborurile către Marea Britanie înregistrează întârzieri din cauza unei pene de curent. Aeroportul din Gatwick a anunțat că momentan nu se produc decolări, în schimb aterizările sunt permise. Totodată, aeroportul din Manchester a anunțat că nu este afectat de închiderea spațiului aerian și este pregătit să primească zboruri care au fost deviate.