Demisia Theresei May nu presupune declanşarea unor alegeri legislative anticipate. Viitorul premier şi lider al Partidului Conservator britanic va fi ales prin vot de membrii acestei formaţiuni, conform Agerpres.
Până în prezent 11 politicieni conservatori au anunţat că intră în cursa pentru succesiunea ei la conducerea Partidului Conservator şi a guvernului, o competiţie care poate aduce în fruntea guvernului un şef de guvern care să dorească o ruptură mai clară de Uniunea Europeană, consemnează agenţia Reuters. Întregul proces va fi supervizat de grupul parlamentar conservator, reunit în aşa-numitul ''Comitet 1922''.
Fiecare candidat trebuie să fie deputat conservator şi are nevoie de sprijinul a cel puţin opt deputaţi conservatori. Comitetul 1922 a decis să mărească acest număr de susţineri faţă de cel din procesele anterioare de alegere a premierului şi şefului partidului, pentru a elimina din start candidaţii slabi şi cu şanse foarte mici.
Un apel pentru depunerea candidaturilor va fi anunţat odată ce May îşi depune demisia. Candidaturile vor fi apoi înregistrate formal pe 10 iunie, între orele 09:00 GMT şi 16:00 GMT. demisionează oficial astăzi.