Theresa May, liderul Partidului Conservator (centru-dreapta), pregăteşte "scenariile" pentru situaţia în care Guvernul nu va putea evita convocarea de către Parlament a unui nou referendum.
John McDonnell, un lider al Partidului Laburist (centru-stânga, opoziţie), a argumentat că este "foarte posibil" ca aprobarea Acordului Brexit în Camera Comunelor să fie condiţionată de organizarea unui nou plebiscit pe tema acestuia. "Conservatorii ar trebui să admită că, dacă va fi aprobat un acord, probabil un număr mare de parlamentari vor cere un nou vot public", a subliniat McDonnell.
Theresa May negociază cu opoziţia laburistă pentru a obţine susţinerea necesară aprobării Acordului Brexit în Camera Comunelor.
Consiliul European a decis amânarea ieşirii Marii Britanii din UE până pe 31 octombrie 2019. În cazul în care Marea Britanie nu va decide ieşirea din UE până la alegerile europarlamentare programate în mai, va trebui să participe la scrutin. Liderii Uniunii Europene au semnalat că Marea Britanie va fi exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit şi refuză participarea la scrutinul europarlamentar.