Finlanda a devenit o "ţintă nucleară legitimă" pentru Rusia după aderarea sa la NATO, a declarat vineri expertul militar rus Vladislav Şurîghin, citat de EFE, relatează agerpres.ro.
"Pentru noi, principala ameninţare constă în faptul că de acum pe teritoriul Finlandei ar putea fi desfăşurate arme nucleare, iar arme tactice şi nucleare ale blocului militar occidental se apropie de graniţele Rusiei", a declarat Şurîghin într-o intervenţie la postul de radio Govorit Moskva, după aderarea la NATO a Finlandei.
„Începând cu 4 aprilie, Finlanda a devenit o ţintă nucleară legitimă" pentru Moscova, a avertizat Șurîghin.
"Este o ameninţare gravă, căci o rachetă tactică care zboară la 400-500 de kilometri dinspre Finlanda ar putea acoperi întreg Sankt-Petersburgul şi zona adiacentă”, a mai spus expertul militar rus.
El a menţionat necesitatea de a consolida apărarea antiaeriană a Rusiei în urma noului statut al Finlandei ca ţară membră a NATO.
Rusia şi-a exprimat anterior intenţia de a lua măsuri de recalibrare a sistemului său de securitate ca urmare a aderării Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică.
Cu toate acestea, Kremlinul a remarcat că răspunsul Rusiei nu va interveni imediat, întrucât este vorba de un proces care necesită "o anumită perioadă de timp".
Finlanda a fost primită oficial în NATO pe 4 aprilie, devenind al 31-lea membru al Alianței. Finalnda și Suedia au înaintat o cerere de aderare la NATO după declanșarea războiului din Ucraina, când Putin a decis invazia la scară largă a Ucrainei. Protecția oferită de articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, parafat în aprilie 1949, a făcut cele două țări să renunțe la o politică îndelungată de nealiniere odată cu războiul din Ucraina.
Suedia urmează să fie primită oficial în NATO din 11 iulie, potrivit anunțului secretarului de stat american Antony Blinken. Aderarea Suediei a fost întârziată de Turcia și Ungaria. Regimul Erdogan a cerut Suediei să predea mai multe persoane pe care Ankara le consideră „teroriști”, iar Guvernul de la Budapesta, condus de Viktor Orban, a fost deranjat de criticile Suediei privind statul de drept în Ungaria.
Lungimea graniței Rusiei cu statele membre NATO se dublează odată cu aderarea Finlandei, care împarte la est o frontieră de 1.340 km cu Rusia.