Amanpour, principala prezentatoare internaţională a CNN, care are o emisiune şi la postul public de televiziune american PBS, a declarat că era pregătită pentru interviu miercuri, în marja Adunării Generale a ONU, când un consilier a insistat să îşi acopere părul.
„Am refuzat politicos. Ne aflăm la New York, unde nu există nicio lege sau tradiţie în ceea ce priveşte vălul pe cap", a scris Amanpour, născută în Marea Britanie din tată iranian, pe Twitter.
„Protestele se extind în Iran, iar femeile ard hijabul după moartea lui Mahsa Amini săptămâna trecută, în urma arestării acesteia de către „poliţia morală”. Organizaţiile pentru drepturile omului spun că cel puţin 8 persoane au fost ucise.
„În ultimele ore, televiziunea de stat din Teheran a declarat că morţii ar fi 17, inclusiv un număr nespecificat de agenţi. ONG-ul „Iran Human Rights” cu sediul în Oslo declară că cel puţin 31 de civili au fost ucişi. Aseară am vrut să-l întreb pe preşedintele Raisi acest lucru şi multe altele. Ar fi fost primul său interviu pe pământ american, în timpul vizitei sale la New York pentru Adunarea Generală a Naţiunilor Unite”, a mai punctat Amanpour.