Paul Cantlie a murit la vârsta de 80 de ani "în urma unor complicaţii provocate de o pneumonie", a anunţat familia sa, într-un comunicat, scrie Mediafax.ro.
De profesie arhitect naval, Paul Cantlie a dat publicităţii la începutul lunii octombrie o înregistrare video realizată pe patul de spital în care a cerut grupării Stat Islamic eliberarea fiului său.
"Forţa fizică a lui (Paul) Cantlie s-a diminuat de la răpirea fiului său, John Cantlie, în urmă cu aproape doi ani", a explicat familia sa.
"Mulţi dintre britanici îşi amintesc recenta înregistrare video realizată de pe patul de spital, într-un moment în care era foarte bolnav, dar decis să-i transmită fiului său cât de mândru este de el", a adăugat familia sa.