Potrivit Constituției azere, prim-vicepreședintele republicii preia atribuțiile președintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.
În septembrie trecut, în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituției, care a fost contestat de opoziție și diferite organizații pentru apărarea drepturilor omului. Printre modificările votate figurează extinderea mandatului președintelui de la cinci la șapte ani, instituirea funcției de prim-vicepreședinte al republicii și scăderea la 35 de ani a vârstei de la care o persoană poate candida la funcția de președinte al țării, transmite Agerpres.
Funcția de prim-vicepreședinte, ale cărei prerogative le depășesc pe cele ale premierului, a fost vacantă până la numirea soției lui Aliev. Ilham Aliev (56 de ani), conduce cu o mână de fier Azerbaidjanul de la decesul tatălui său, Gheidar Aliev, în 2003. Acesta din urmă s-a aflat la putere timp de zece ani, începând cu 1993.
Conform Los Angeles Times, Mehriban Aliyeva este considerată cea care va urma la conducerea statului, devenind următorul preşedinte. Numirea sa ca vicepreşedinte nu este decât un alt pas în această direcţie.
WikiLeaks a atras atenţia asupra faptului că soţia preşedintelui şi familia sa controlează cele mai importante afaceri ale ţării, raporturile publicate de sursa citată detaliind preferinţele lui Aliyeva pentru îmbrăcămintea provocatoare şi pentru folosirea Botox-ului şi a altor intervenţii estetice.