În Burundi, viața în cuplu, fără căsătorie, va deveni ilegală. În această țară africană cu 11 milioane de locuitori, căsătoria a devenit obligatorie, anunță Franceinfo, citat de postul de televiziune BFMTV.
Anunțul a fost făcut de Ministerul de Interne. Oficial, măsura vizează să „moralizarea societății” în această țară majoritar catolică. De altfel, campania a fost lansată chiar de președintele țării, Pierre Nkurunziza.
Ministerul de Interne mai spune că această măsură va permite autorităților să lupte împotriva poligamiei. „Se fac căsătorii ilegale. Cea de-a doua sau cea de-a treia soție, care nu sunt recunoscute prin lege”, a spus un purtător de cuvânt al ministerului.
De asemenea, Burundi încearcă să reducă numărul minorelor care rămân însărcinate. „Sute de eleve rămân însărcinate și aduc copii pe lume”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Cei care trăiesc împreună, dar nu sunt căsătoriți, trebuie să spună „da” până la sfârșitul anului. Altfel, vor primi o amendă. Și nu le va fi ușor să scape: toate cuplurile necăsătorite vor fi luate în evidență, scrie digi24.ro.
Măsura i-a supărat pe unii dintre locuitorii țării, care se plâng că le sunt încălcate drepturile.
Reprezentanta unui ONG local spune că „este o încălcare a drepturilor omului, pentru că puterea nu are dreptul de a se lua de adulții care au decis să trăiască împreună fără a fi căsătoriți”.