O înregistrare cu un poliţist israelian care bate un adolescent palestinian a fost dată publicităţii de site-ul y-net.com. Imaginile şocante au fost surprinse de o persoană care a asistat la incidentul de ieri din Cisiordania.
Tânărul de 17 ani, a povestit că se întorcea de la şcoală împreună cu alţi colegi când un jeep al poliţiştilor israelieni de la frontieră s-a oprit lângă ei. Tânărul susţine că unul dintre ofiţeri l-a legat de picioare şi l-a bătut cu brutalitate, apoi l-a lovit cu capul de uşa unui magazin. În imagini se observă un bărbat în uniformă care îl bate pe adolescent.
Potrivit tânărului palestinian, autorităţile încercau să afle dacă în timpul zilei se afla şi el printre cei care luaseră parte la confruntările cu armata israeliană.