"Aceste persoane desfășurau activități imorale, insultau credințele religioase ori aveau activități ilegale în domeniul modei", a indicat website-ul Gherdab, care face parte din centrul de securitate cibernetică al Gardienilor Revoluției.
Aceeași sursă menționează că aceste persoane sunt deferite justiției, dar nu precizează câte din cele circa 450 au fost arestate.
Autoritățile de la Teheran încearcă de mulți ani să controleze rețelele de socializare și interzic în special accesul la Facebook sau Twitter, dar această măsură este ocolită de iranieni cu ajutorul unor programe informatice ieftine și ușor de procurat. A fost creată și o poliție a "criminalității cibernetice", însărcinată cu verificarea conținuturilor ilicite și a blogurilor contestatare.
Președintele Hassan Rohani, un religios moderat, a calificat de mai multe ori drept inutile astfel de tentative de interzicere sau de restrângere a accesului la rețelele de socializare.
Peste 20 de milioane de iranieni și-au instalat pe smartphone-uri aplicația Telegram, iar aproape jumătate din populația de circa 80 de milioane folosește internetul.