Investigatorii francezi au continuat vineri căutările celei de-a doua cutii negre, după ce anterior au găsit doar carcase acesteia. Ei colectează de asemenea probe care să ajute la identificarea victimelor, toate fiind catalogate și trimise spre analiză.
Astfel, până în prezent au fost găsite între 400 și 600 de bucăți din trupurile neînsuflețite ale victimelor la locul accidentului. Patrick Touron, șeful unității responsabile cu căutările, a precizat că au fost trimise spre analiză inclusiv bucăți mici ca fire de păr și dinți.
El a mai declarat presei că informațiile despre victime nu vor fi făcute publice până la finalizarea anchetei.
Până acum nu a fost găsit niciun corp întreg. Identificarea membrilor echipajului a fost totuși mai ușoară datorită uniformelor acestora.
Mai multe pe Agerpres