Declarația lui Fabius vine după ce sindicatele însoțitorilor de bord, de la Air France, au solicitat, vineri, suspendarea conexiunii cu Conakry, în Guineea, exprimându-și îngrijorarea cu privire la "riscul major de propagare a epidemiei".
"O reacție spontană ar putea fi să se spună 'acolo e o epidemie și deci trebuie să tăiem absolut toate legăturile'. Dar toți specialiștii ne spun că, tocmai din punct de vedere medical, aceasta ar fi o prostie imensă. Dacă nu mai există nicio posibilitate (de a lua avionul), oamenii vor ieși din țară ilegal (...), vor lua avionul într-o altă țară și, dacă sunt purtători ai virusului, nimeni nu-i va controla", a declarat Laurent Fabius.
De asemenea, șeful diplomației franceze a ținut să sublinieze că trebuie insistat pe prevenție și control.
"Trebuie să organizăm foarte bine prevenția și controlul, dar, dacă distrugem punțile, vor exista transporturi neautorizate și atunci nu vom mai controla nimic", a insistat Laurent Fabius.