Concret, dejunul de la sediul ONU din New York a constat dintr-un hamburger vegetarian făcut din pulpă de fructe presată care, de obicei, este aruncată. Burgerul a fost însoțit de cartofi pai, creați din porumb bogat în amidon care este de obicei folosit pentru hrănirea animalelor.
"Aceasta este o masă tipic americană, dar complet modificată. În loc de carne de vită, vom mânca porumb cu care se hrănesc vitele. Provocarea este de a crea ceva cu adevărat delicios, din ceea ce ar fi fost aruncat în mod obișnuit", a declarat, pentru AFP, Dan Barber, bucătar din New York care deține restaurantul 'Blue Hill'.
Dan Barber a conceput meniul împreună cu Sam Kass, fostul bucătar al Casei Albe, care s-a aflat în prima linie a campaniei anti-obezitate "Let's move" lansată de Michelle Obama. Sam Kass a gândit acest concept de meniu din deșeuri alimentare, din perspectiva conferinței internaționale cu privire la schimbările climatice care urmează să se desfășoare, la Paris, la sfârșitul acestui an, menționează AFP.
"Toată lumea a descris în unanimitate aceste negocieri ca fiind cele mai importante din viața noastră", a spus el. Însă deșeurile alimentare "nu au fost discutate în acest stadiu, în afara unor cercuri restrânse", a adăugat el.
Zeci de lideri mondiali au luat parte la această masă, coprezidată de președinții francez, Francois Hollande, și peruvian, Ollanta Humala, în cadrul summit-ului cu privire la dezvoltare organizat timp de trei zile la ONU, înainte de conferința internațională de la Paris.
ONU invită rar bucătari din afară, dar a fost făcută o derogare de la acest obicei pentru Sam Kass și Dan Barber, în ciuda măsurilor de securitate crescute pentru Adunarea Generală a organizației internaționale, notează AFP.
Potrivit cifrelor ONU, 28% din terenurile agricole din întreaga lume servesc producției de alimente care mai târziu vor fi aruncate sau se vor pierde. Astfel de pierderi anuale sunt echivalente cu 3,3 miliarde de tone de carbon, cantitate care dacă acestea ar fi produsă de o singură țară, aceasta ar deveni cea mai mare producătoare de emisii de carbon după China și SUA.
"Nu se poate proceda ca la lecție, dar se poate face acest lucru apelând la hedonism, pregătindu-le acestor lideri o masă delicioasă care îi va face să reflecteze și să spună mai departe", a conchis sursa citată de AFP.