Pentagonul a precizat că deplasarea unei companii de drone Gray Eagle se înscrie în planul de întărire generală, pretutindeni în lume, a dotării cu drone a armatei americane.
"Nu se întâmplă doar în Coreea", a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis.
În final, "toate diviziile infanteriei" americane vor trebui echipate cu cel puțin o companie de drone Gray Eagle, potrivit sursei citate.
Dronele Gray Eagle MQ-1C sunt o variantă a celebrei drone americane Predator.
Acestea sunt prevăzute cu numeroși senzori și pot transporta până la patru rachete Hellfire pentru a lovi obiective de la sol.
O companie de drone numără 128 de oameni și un număr neprecizat de aparate pilotate de la distanță.
Compania din Coreea de Sud va fi desfășurată "la începutul anului viitor", conform lui Jeff Davis, scrie Agerpres.
"Dronele sunt exclusiv defensive iar noi, atât Statele Unite cât și partenerii noștri sud-coreeni și japonezi, vedem Coreea de Nord ca o amenințare clară la adresa securității noastre", a semnalat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Mark Toner, într-o conferință de presă, transmite EFE.
Regimul de la Phenian îi îngrijorează din ce în ce mai mult pe strategii americani, amintește AFP.
În 2016, Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare și o serie de tiruri de rachete, demonstrând că progresează în atingerea obiectivului său de a se dota cu rachete nucleare.
Consiliul de Securitate al ONU a condamnat săptămâna trecută în unanimitate, inclusiv China, ultimele tiruri de rachete.
Forțele americane în Coreea de Sud numără circa 28.000 de soldați.