Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a exprimat "preocuparea" în legătură cu vânzarea de către Franţa, în contextul crizei din Ucraina, a unor nave militare de tip Mistral Rusiei.
"Am exprimat preocupare şi nu cred că sunt singurul", a declarat Obama într-o conferinţă de presă organizată la finalul summitului G7.
"Ar fi de preferat să fie suspendată această vânzare", a adăugat Obama, conform AFP, citat de Mediafax.ro.
Franţa şi Rusia au semnat, în 2001, un contrat pentru două nave militare de tip Mistral. Prima navă urmează să fie livrată Rusiei în octombrie 2014, iar a doua, în 2015. Navele urmează să fie incluse în Flota militară rusă de la Marea Neagră.
"Am exprimat o anumită preocupare privind continuarea contractelor militare cu Rusia în momentul în care această ţară încalcă legislaţia internaţională şi integritatea teritorială a unui stat vecin", a subliniat Obama.
Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, și-a exprimat sprijinul pentru intenția Franței de a-și onora contractul cu Rusia privind livrarea în această țară a unor portelicoptere Mistral, în pofida criticilor din partea SUA, informează EUobserver, citat de Interfax.
Potrivit Angelei Merkel, onorarea acestui contract este posibilă doar prin inițierea la adresa Rusiei a celei de-a treia etape de sancțiuni. Prin această etapă, Uniunea Europeană are în vedere sancțiuni economice, potrivit Agerpres.ro.
'Problemele care vizează exportul în Rusia intră sub incidența celei de-a treia etape de sancțiuni. În ceea ce privește această a treia etapă, am convenit — eu personal am ajuns la un acord cu președintele SUA — că dacă alegerile prezidențiale din Ucraina vor avea loc, nu o vom iniția (etapa de sancțiuni). Am văzut că alegerile s-au desfășurat cu succes', a spus cancelarul federal al Germaniei.
Totodată, Merkel a atenționat că, 'în cazul în care situația din Ucraina se va destabiliza și mai mult, a treia etapă de sancțiuni va fi lansată'.