Decizia va intra în vigoare în august și este motivată de "riscul serios de arestare și detenție pe termen lung, conform sistemului de aplicare a legilor din Coreea de Nord", a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Heather Nauert, citată de Reuters. Departamentul de Stat intenționează să publice săptămâna viitoare un anunț privind interdicția în Registrul Federal, iar măsura va intra în vigoare după 30 de zile de la publicare, scrie Agerpres.
Începând din acel moment, pașapoartele americane nu vor mai putea fi utilizate pentru intrarea în Coreea de Nord sau tranzitul prin această țară, iar americanii care doresc să meargă acolo vor avea nevoie e pașapoarte cu validare specială. Declarația purtătoarei de cuvânt a fost făcută la câteva ore după ce două agenții de turism au dezvăluit intenția Departamentului de Stat.
Cazul recent al studentului american Otto Warmbier, repatriat în iunie în stare gravă după un an de închisoare în Coreea de Nord și decedat la scurt timp după aceea, nu este singular. În Coreea de Nord au mai fost închiși doi savanți americani de origine coreeană, un misionar din SUA, un pastor din Canada, trei misionari sud-coreeni, iar Japonia susține că regimul nord-coreean a reținut împotriva voinței lor zeci de cetățeni niponi.