"Migranţii de la graniţa sudică nu vor primi permisiunea de a intra în SUA până când cererile lor nu vor fi aprobate individual în instanţă", a scris Trump pe Twitter.
"Toţi vor sta în Mexic. Dacă, din vreun motiv, va deveni necesar, atunci vom ÎNCHIDE graniţa de sud", a adăugat el.
SUA au obţinut sprijinul Mexicului asupra acestui plan, cunoscut şi ca 'A rămâne în Mexic', a scris anterior Washington Post, citând oficiali mexicani anonimi şi membri de top ai echipei de tranziţie a preşedintelui ales Andres Manuel Lopez Obrador.
"Pentru moment, am găsit un acord asupra acestei politici, 'A rămâne în Mexic'", a spus, citată de Washington Post, Olga Sanchez Cordero, ministru de interne în guvernul preşedintelui ales, care îşi va prelua funcţia la 1 decembrie.
Ea a afirmat că este vorba de "o soluţie pe termen scurt". "Soluţia pe termen mediu şi lung este ca oamenii să înceteze să mai migreze", a adăugat ea.
Ulterior, biroul său a transmis totuşi un comunicat în care se afirma că "nu există niciun acord între viitorul guvern mexican şi cel al SUA".
În acelaşi timp, primarul oraşului de graniţă Tijuana, Juan Manuel Gastelum, a declarat sâmbătă "stare de urgenţă umanitară" printre miile de migranţi care au ajuns în localitate, potrivit dpa.
El a spus că oraşul nu poate acoperi cheltuielile cu cazarea a peste 4.700 de migranţi din America Centrală pe un stadion de fotbal. "Nu voi cheltui banii locuitorilor din Tijuana", a atras atenţia Gastelum.
Migranţii, care vin în majoritate din Honduras, El Salvador şi Guatemala, au călătorit în cea mai mare parte pe jos prin Mexic şi speră la o şansă de a cere azil politic în SUA.