Se estimează că, în fiecare an, în jurul solstiţiului de vară, în jur de 10.000 de câini sunt gătiţi şi mâncaţi în provincia Guangxi din sudul Chinei, în cadrul festivalului organizat la Yulin.
Deşi nu este ilegal să consumi carne de câine în China, opiniile sunt împărţite cu privire la cât de adânci sunt rădăcinile acestei tradiţii. În ultimii ani, chiar mediile de socializare chineze au devenit locul de întâlnire al unui număr tot mai mare de iubitori de animale - mai ales din China - care se opun cu vehemenţă acestei "tradiţii".
Anul acesta, însă, reacţia de respingere a devenit de-a dreptul globală. Din mai încoace, aproape un sfert de milion de postări pe Tweeter au folosit hashtag-ul - #StopYulin2015. Cei mai înverşunaţi "activişti" provin din Marea Britanie, SUA şi Australia. Una dintre vocile cele mai sonore a fost cea a organizaţiei pentru protecţia animalelor "Duo Duo" din SUA, a cărei petiţie "change.org " pentru interzicerea evenimentului a primit peste 200.000 de semnături. Campania desfăşurată de activiştii americani pe ZouTube s-a bucurat de mai mult de 130.000 de vizualizări.
Decizia de a mânca produse şi carne de câine ţine de fiecare individ, dar reglementări care să vizeze creşterea câinilor pentru carne nu există în legislaţia chineză. Un avocat pentru drepturile animalelor din Beijing, a declarat că în China nu există ferme de câini sau abatoare legale. Câinii folosiţi la festival sunt crescuţi în gospodării, luaţi de pe stradă sau chiar otrăviţi.
Un câine poate fi cumparat la preţul de 9 yuani (1,40 dolari) şi vândut pentru cel puţin 25 de yuani. Cei care fac cele mai mari profituri sunt cei care fură câini. Hoţii de animale riscă pedepse penale, pentru că folosesc chiar şi arme pentru a forţa oamenii să le predea câinii. Unii chinezi se declară pesimişti cu privire la posibilitatea de a-şi determina co-naţionalii să nu mai consume carne de câine. Cât priveşte o lege pentru protecţia animalelor, aceasta ar putea fi promovată în următorii doi ani.
Şi totuşi, cât de răspândit este consumul de carne de câine în China? "Deşi acesta a crescut în ultimii 30 de ani, carnea de câine nu este aşa de uşor de procurat", spune Sam Geall, editor coordonator la blog-ul ecologist China Dialogue. Acesta susţine că în cei 15 ani de când face călătorii în China, nu i s-a oferit carne de câine nici măcar o singură dată.
Unii apărători ai "tradiţiei", vin cu argumentul că Festivalul de la Yulin şi alte evenimente similare sunt menite să atragă turiştii străini. Dar odată cu îngroşarea rândurilor clasei de mijloc chineze, mare deţinătoare de animale de companie, criticile la adresa acestei practici ce aparţine unor alte timpuri se înmulţesc cu repeziciune. Iar o contribuţie importantă la această schimbare de percepţie şi mentalitate o au tocmai mediile de socializare online.