Acest sondaj, realizat de Sigma Dos pentru cotidianul El Mundo, confirmă un sondaj publicat la 2 noiembrie de El Pais.
Potrivit sondajului publicat luni, noua formațiune de extremă stânga ar obține 28,3% din voturi, urmată de Partidul Popular (PP, de dreapta), la putere, cu 26,3% și de Partidul Socialist (20,1%), punând capăt sistemului bipartidist care a dominat viața politică spaniolă de la sfârșitul dictaturii lui Franco (1939-1975).
Podemos, ca și mișcarea 'Indignaților', plasează în centrul priorităților sale lupta împotriva nesiguranței sociale și a corupției, două dintre principalele preocupări ale spaniolilor, afectați în continuare de o rată a șomajului de 24%.
După cum subliniază El Mundo, în cazul victoriei Podemos monarhia parlamentară spaniolă va trebui să se acomodeze cu alianțe complicate, fie între Podemos și Partidul Socialist (PSOE), fie între cele două mari partide istorice, PP și PSOE.
Partidul Popular, care a obținut 44,6% din voturi la ultimele alegeri legislative, este formațiunea care a pierdut cel mai mult teren din 2011. PSOE a pierdut 9 procente.
Ascensiunea Podemos, înființat în ianuarie 2014, a fost una fulminantă. La alegerile europene din mai, spre surprinderea generală, Podemos s-a plasat pe locul al patrulea, obținând 7,9% din sufragii și ocupând astfel cinci locuri de eurodeputați, printre care și secretarul său general Pablo Iglesias.
Acest profesor de științe politice este de asemenea cel mai popular lider, potrivit respondenților la sondaj, care i-au acordat o notă de 4,4 din zece. Acesta este urmat de Pedro Sanchez (4,1), secretarul general al PSOE, și de Rosa Diez de la mișcarea centristă UPyD (4,1), care și-a intensificat discursurile anticorupție.