Autoritățile britanice au anunțat că tunelul de sub Stonehenge, sit aflat în Patrimoniul Mondial UNESCO, va costa 2 miliarde de lire, iar proiect a fost gândit pentru a rezolva problema traficului din preajma sitului care măsoară 25 de kilometri pătrați.
Stonehenge, una dintre minunile lumii, cu o vechime de peste 5.000 de ani, este cel mai cunoscut monument preistoric de pe continentul nostru.
English Heritage, organismul cultural oficial care are în gestiune situl, a salutat anunțul guvernului britanic catalogându-l drept "o hotărâre extraordinară". Agenția și-a manifestat îngrijorarea cu privire la zecile de mii de vehicule care circulă zilnic în apropiere de Stonehenge. Potrivit reprezentanților acesteia, zgomotul constant provenit de la trafic compromite bucuria și înțelegerea monumentului.
Inițiativa de amenajare a tunelului a fost apreciată și de UNESCO și Consiliul Internațional al Monumentelor și Siturilor, potrivit unui raport emis de aceste organisme, mai arată sursa citată.
Ideea acestei construcții a fost propusă pentru prima dată în urmă cu peste doi ani, când guvernul a înaintat inițiativa de a amenaja un tunel de cel puțin 2,9 kilometri pentru a degaja mare parte din traficul din zona Stonehenge.
Este probabil ca proiectul să genereze opoziție din partea unor activiști care insistă că numai un tunel mai lung, de peste 4 kilometri, ar putea proteja corespunzător monumentul.
Alți critici și-au exprimat deja temerile că luminile provenind de la intrările în tunel ar dăuna scopului original al cercului de pietre de la Stonehenge, acela de a celebra solstițiul de iarnă.
Șoferii, transportatorii, rezidenții și alți utilizatori ai căii rutiere vor avea un cuvânt de spus în ceea ce privește această propunere, în cadrul mai multor evenimente organizate în zonă.
Luna trecută, mii de persoane s-au adunat la monumentul antic pentru a celebra solstițiul de iarnă. Atunci, soarele a răsărit în dreptul celebrelor ruine megalitice de la Stonehenge, din comitatul Wiltshire, la ora 08.09 HMT, în cea mai scurtă zi a anului din emisfera nordică.
Potrivit cercetătorilor, ruinele megalitice de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. și se presupune că au fost poziționate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel.